CE SPUN CLIENTELE

La începutul programelor parcurse am fost reticentă, am avut gânduri de genul “încearcă să nu zici că nu ai încercat” și “nu cred că o să iasă mare lucru din asta”. Iar acum, rezultatele persistă și după aproape 2 ani. Când mai am îndoieli e suficient să mă uit la rezultatele obținute până acum și îmi întăresc credința în ceea ce este posibil, în puterea noastră de vindecare și eliberare.

Una din cele mai mari probleme de atunci era frica de diagnosticul pe care îl primisem și o stimă de sine scăzută. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate schimbările și tot procesul prin care am trecut. Acum am credința că totul e așa cum trebuie să fie, eu sunt bine și o sa fiu din ce în ce mai bine.

EFT mi-a trezit simțurile, m-a făcut conștientă de corpul meu, m-a făcut să simt legătura specială pe care o am cu el. Am devenit conștientă și de energia feminină, de cât este de minunată acestă energie și cât este de important să știm că e parte din noi.

Legătura care s-a creat între mine și Adelina pentru mine e specială, sunt recunoscătoare că am întâlnit-o și pentru tot suportul pe care l-am primit și îl primesc de la ea. Căldura și susținerea oferită pentru mine sunt un adevărat pansament.

Categoric recomand, fiecare femeie merită să cunoască potențialul pe care îl are, iar munca de vindecare cu Adelina e un ghid ideal pentru a scoate la suprafață acest potențial.

Olga Steau, Dubai

Deși eram foarte deschisă la orice mod nou de terapie care m-ar fi putut ajuta, am ajuns să am și mai multă încredere în procesul de vindecare cu EFT datorită rezultatelor pozitive pe care am început să le observ de-a lungul muncii cu Adelina.

Aveam probleme în legătură cu stima de sine și probleme în relația în care eram la momentul respectiv. Eram foarte nesigură și pierdută. De asemenea, aveam și probleme cu detașarea emoțională.

După programul nostru “Transformare Adâncă” (și nu numai), am devenit mult mai încrezătoare în mine însămi, am ajuns să percep relațiile diferit, știindu-mi valoarea. Am reușit să percep relația cu mama mea într-un mod diferit de asemenea, înțelegând ideea de traumă și în cazul acestei arii. Am început să mă pun pe mine pe primul loc mai des și asta cu siguranță s-a văzut și în rândul persoanelor cu care aveam contact. Cât despre detașare, am reușit să o combat, ajungând să nu am acest răspuns atât de des. Pot să spun că, per total, am ajuns mai aproape de divinul meu feminin.

Până să fac EFT nu mă gândeam că toate problemele mele din prezent au rădăcini în copilărie și acum totul are sens, am avut o mulțime de revelații. De-a lungul programului nostru m-am simțit foarte în siguranță și chiar am simțit că muncesc cu mine însămi. Toată terapia EFT îmi face mare plăcere și am ajuns să muncesc pe problemele mele emoționale cu drag, vrând să vindec cât mai mult. Acest tip de muncă de vindecare e cheia în tot ce înseamnă energia stagnantă din corp.

Adelina e genul de femeie-îndrumător perfectă în ceea ce privește traumele din copilăria unei femei și este atât de implicată în munca ei, încât te împinge și pe tine să vrei să rezolvi mai multe probleme. Recomand 100% și i-aș împărtăși oricărei femei care are dubii, experiența mea, în cel mai sincer mod, de unde se pot trage concluzii. Adelina deține cheia feminității.

Olga Chiș, Maramureș, România

Aș vrea să împărtășesc puțin din experiența mea de-a lungul muncii cu Adelina și modul în care ghidarea ei m-a ajutat enorm. 

De când eram copil am avut experiența multor situații care mi-au rănit încrederea în mine și capacitatea de a iubi. Mulțumită Adelinei acum știu că această capacitate de a ne iubi este cheia în a ne putea deschide inima, de a crede că putem fi iubite, de a ne simți demne de iubire.

Am avut multe blocaje care mă împiedicau să trăiesc cu adevărat și să cred că sunt într-adevăr frumoasă și valoloasă… am lucrat cu ele și cu cât am mers mai adânc, cu atât am simțit mai multă libertate apoi.

Situațiile negative și emoțiile negative vor continua să apară în viață, dar dacă ai un interior puternic și credință fermă în tine, știi că poți face față oricărei situații în cel mai bun mod posibil.

Rezultatele mele, după câteva ședințe cu Adelina, încrederea în mine a crescut și am putut să mă simt mai puternică în interiorul meu. Mereu am avut probleme în relațiile mele datoriă acestei încrederi scăzute, am fost părăsită de câteva ori și am tolerat foarte mult comportament toxic, dar acum pot să văd că sunt valoroasă și am încetat să mai accept multe din aceste comportamente care nu îmi arătau respect, chiar și de la persoanele iubite.

Simt mai multă bucurie și compasiune și sunt mult mai deschisă la a primi iubire de la oamenii din jurul meu.

Uneori avem tendința să credem că putem rezolva o problemă tratând-o superficial, însă nu realizăm că multe din provocările noastre vin din tipare care au rădăcini adânci în interiorul nostru. Atunci când “eliberăm calea”, vedem schimbare.

Adelina e o femeie extrem de profesională care e dedicată să te ajute. Îți arată bunătate, compasiune și “își știe bine meseria”.

Deschide-ți inima și îndrăznește să îți depășești barierele create de rănile interioare!

Ana, Mexic

De când eram copil, mereu am avut această senzație de frică și neliniște în stomac.

Uneori, nivelul de intensitate era 10 din 10. În timp ce am lucrat cu Adelina, (cu ajutorul uneltei EFT) ea a putut să îmi identifice evenimente specifice din trecut, să le descompună și să găsească adevărata cauză a problemei mele.

Acum am zile la rând când acea senzație este zero. Programul parcurs  “Transformare Adâncă” mi-a schimbat cu adevărat viața în bine și asta mă umple de recunoștință!

Adelina e un terapeut uimitor. Ea are capacitatea de a stabili o legătură cu tine la nivel emoțional și cognitiv. E foarte empatică și înțelegătoare și se implică 100% la fiecare ședință.

I.S., Australia

De la început am fost entuziasmată să pot avea o ședință cu Adelina pentru ca știam că folosește EFT Oficial, care după părerea mea e cel mai eficient. Și trebuie să spun că sunt mai mult decât satisfăcută de ședințele avute până acum.

După ce am discutat problema pe care doream să lucrăm, am ales să vindecăm un eveniment din copilărie. Mi-a plăcut foarte mult modul în care m-a ghidat […] și modul în care am vindecat fiecare răspuns emoțional legat de acea experiență, până ce nu a mai rămas nimic. Apoi, Adelina a folosit o modalitate numită Vindecarea Copilului Interior […] . Această mică parte de final a făcut o mare diferență, permițându-mi să mă simt mai puternică și mai încrezătoare, comparativ cu sentimentul de lipsă de valoare pe care îl aveam înainte.

Ce a devenit clar pentru mine a fost faptul că nu e doar abordarea profesională a Adelinei față de EFT ce ajută o persoană să își depășească problemele și să se simtă mai bine, ci și energia ei calmă, empatică și plină de concentrare. Recomand cu încredere munca împreună cu ea!

Cathy, Slovenia

Căutam să mă eliberez de convingeri limitative care îmi dădeau stări de plictiseală, griji, nemulțumire, gânduri neproductive și tipare de comportament, iar după munca cu Adelina am descoperit acele convingeri, am avut experiența modificărilor lor la nivel cognitiv și ce pot face acum e să am acel moment de pauză în interiorul meu și să aleg să răspund diferit situației – comparativ cu reacția emoțională pe care o aveam înainte.

Unele vechi amintiri care mă deranjau și obișnuiau să mă țină trează noaptea au dispărut de asemenea!

Am apreciat mult atenția Adelinei la detalii în vindecarea acelor părți și aspecte ale problemei pe care lucram, aspecte care pot fi adesea trecute cu vederea atunci când lucrezi singură cu tine, precum și munca de detectiv făcută pentru a descoperi exact acele lucruri în care ai rămas blocată. Nu aș fi putut face asta de una singură!

Dacă încă ești nehotărâtă dacă să primești susținerea Adelinei – ea combină un mod metodic de lucru cu vindecare intuitivă. Ea urmează un proces însă îți respectă gândurile și emoțiile și îți oferă un spațiu de siguranță ca tu să îți poți despacheta toate acele părți nevindecate din tine, ajutându-te să te ocupi de fiecare piesă care iese la suprafață cu grijă și fiindu-ți alături. Este terapeutul perfect și nu aș schimba nimic la ea!

Mary (numele schimbat pentru anonimitate), California, USA

Ședințele cu Adelina m-au ajutat să vindec atât de multe lucruri: lipsa încrederii în mine, îndoieli de sine, frica de succes, senzații de neputință, lipsa de iubire de sine și mai mult. Am lucrat de asemenea pe relația cu soțul meu și cu familia mea, ambele fiind provocări pentru mine. Mă simt mult mai centrată în puterea mea personală și mai calmă în aceste situații decât m-am simțit vreodată. De asemenea, am putut să fac niște pași importanți în afacerea mea. Știu că toate acestea sunt rezultatul muncii cu Adelina și a darului ei de a lucra cu această tehnică EFT.

Ea ține un spațiu plin de compasiune în care se poate produce muncă de vindecare adâncă, și pot să simt că ține mereu spațiu pentru cea mai plină de putere, și cea mai plină de iubire de sine versiune a mea, ca ea să se poată dezvolta. Sunt constant uimită câte transformări se produc în doar o ședință – mă simt cu adevărat renăscută după ce terminăm. Dacă iți dorești mari transformări în viața ta, nu aș putea să o recomand pe Adelina îndeajuns!

Kristine, Colorado USA

Nu am avut nicio îndoială, pentru nicio secundă înainte de a ne începe programul de vindecare pentru că am simțit că este spre binele meu absolut.

Însă simțeam că sunt blocată. Aceste blocaje, temeri, neîncredere în sine, le simțeam că vin din copilărie în momentele în care făceam lecții cu sora mea mai mare și mă certa că nu pricep și nu sunt în stare să învăț, să rezolv problemele la matematică.

Prin acele blocaje scoase la suprafață am mai descoperit și frici în legătură cu tatăl meu care ne certa dacă luam note proaste la școală, frici care s-au acumulat ca și energii negative care la rândul lor au dezvoltat boli.

În urma acestor dezvăluiri și a muncii cu EFT, corpul a început o vindecare vizibilă, simțită, și o liniște binefăcătoare a sufletului, corpului și minții. Mai mult, persoanele din jurul meu au observat că fața mea este luminoasă și radiez bucurie.

Ce mi-a plăcut cel mai mult în munca noastră a fost logica și metoda de lucru cu Adelina foarte bine aspectată și roditoare.

Convingerea mea e că orice persoană vine cu o încărcătură pe care trebuie să o descopere pentru a se vindeca și e important să adoptăm orice metodă care ne ajută să rezonăm cu întreaga ființă.

Dorina, Ploiești, România

Înainte de ședințele de EFT cu Adelina, eram o persoană foarte pesimistă, nu aveam încredere în mine, iar stima de sine era destul de scăzută. Nu mă prețuiam aproape deloc și puneam tot timpul răul înainte. Mă dureau foarte tare orice vorbă rece, orice privire răutăcioasă. Tot timpul ziceam că eu sunt de vină pentru comportamentul altora și îmi păsa foarte mult de ceea ce spune lumea.

Lucrurile s-au schimbat radical după ședințele de EFT. Am început să cred din ce în ce mai mult în mine, să mă respect și să mă iubesc. Am evoluat foarte mult pe plan personal și mi-am învins anumite frici, printre care și frica de a vorbi in public.

Am devenit o persoană mai calculată și mai încrezătoare care nu mai pune la suflet orice. Am progresat inclusiv pe plan profesional. Aveam și aici anumite frici și convingeri limitative care mă țineau pe loc, dar cu ajutorul Adelinei am scăpat de ele. O recomand din tot sufletul!

Este o persoană minunată, caldă, tot timpul cu vorbele la ea. În cadrul ședințelor m-am simțit foarte bine, mă relaxam complet și conștientizam foarte bine lucrurile . Adelina, ești magică! 

Ioana S., Maramureș, România

Eram marcată de un complex acut de inferioritate, mă simțeam inhibată și eram neîncrezătoare în forțele proprii. După parcurgerea programului “Transformare Adâncă”, am început să fac lucruri pe care altă dată nu aveam curaj să le fac sau m-am expus unor situații pe care alteori le-aș fi ocolit, într-un mod firesc și natural, fără să simt vreun disconfort. Acum mă simt relaxată în interacțiunea cu oamenii, indiferent de statutul lor sau împrejurările care ne aduc împreună. Am început de asemenea să-mi regăsesc și dezvolt partea feminină. Se pare că schimbările pe care eu le resimt sunt vizibile și pentru cei din jurul meu. Am auzit de la apropiați sau colegi remarci de genul “ești mereu pozitivă” sau ”ceva e schimbat la tine, ești frumoasă!”

Nu pot să aleg doar o parte a muncii cu Adelina care mi-a plăcut, deoarece m-a bucurat fiecare minut al interacțiunii cu ea. Căldura, veselia și maturitatea ei m-au făcut să mă simt relaxată și deschisă față de ea. După fiecare întâlnire parcă mi-aș fi reîncărcat bateriile cu energie.

Mariana (numele schimbat pentru anonimitate), România

Interesată, dar încă mai ai întrebări, ai nevoie de claritate și ai vrea să știi dacă sunt persoana potrivită să te susțin?

SAU… Completează acest formular și spune-mi că ești pregătită pentru a începe, iar eu îți voi răspunde în maxim 24 de ore în zilele lucrătoare.

14 + 5 =